casa de ajutor reciproc olt

"Doresc s cumpr casa visurilor mele"

Sistemul internaţional de uniuni de credit

World Council of Credit Unions - WOCCU

WOCCU este o organizaţie mondială de reprezentare, promovare şi sprijin pentru uniunile de credit. WOCCU are ca membre organizaţii de reprezentare din 97 de ţări şi deserveşte mai mult de 186 milioane de oameni, în lumea întreagă.

Fiind o organizaţie de nivel mondial, WOCCU este şi o platformă pentru schimb de experienţă, pregătire, dezvoltare, promovare de bune practice şi norme de bună administrare a uniunilor de credit din organizaţiile member ale fiecărei ţări.

ENCU – European Credit Union Network – Reţeaua Europeană a Uniunilor de Credit

 FEDCAR este membru fondator al European Credit Union Network (ENCU), cu sediul la Bruxelles.
ÎIn calitate de membru al ENCU, Federaţia are un birou de reprezentare la Bruxelles.

Prin serviciile acestui birou, Federaţia este informată permanent de toate schimbările din legislaţia europeană, care au tangenţă cu activitatea CAR.

Federaţia are şi posibilitatea să prezinte situaţia CAR din România în faţa parlamentarilor europeni şi să-şi aducă o contribuţie activă la redactarea legislaţiei europene care priveşte activitatea CAR/uniuni de credit.

Reţeaua europeană cuprinde organizaţii de reprezentare din Republica Irlanda, Polonia, Marea Britanie, România, Estonia, Macedonia.

În Europa, uniunile de credit aduc o importantă contribuţie la economia socială, prin sprijinirea financiară a mii de comunităţi şi a mai mult de 7 milioane de familii, prin oferirea de servicii financiare avantajoase.

Descarcă statutul CAR Olt: Statut
Descarcă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare (ROF): Regulament de organizare şi funcţionare

Sediul principal al CAR Olt
Municipiul Sfantu Gheorghe, Strada Nicolae Iorga bl.10 sc.D cod postal 520089, Judetul Covasna
Telefon/Fax: 0267 318 928 | e-mail: oltcar@yahoo.com
Sucursala Covasna
Orasul Covasna, Strada Unirii nr.15 bl.9 cod poştal 525200, Judetul Covasna Telefon/Fax: 0267 341 225 | e-mail: oltcarcov.2007@yahoo.ro
Sucursala Baraolt
Orasul Baraolt, Calea trandafirilor nr.9 bl.1 cod poştal 525100, Judetul Covasna
Telefon/Fax: 0267 377 863 | e-mail: oltcarbar@yahoo.com
Sucursala Odorheiu Secuiesc
Orasul Odorheiu Secuiesc, Strada Kossuth Lajos nr.4 cod poştal 535600, Judetul Harghita
Telefon/Fax: 0366 566 877 | e-mail: oltcarodorhei@yahoo.ro