casa de ajutor reciproc olt

Instituie financiar nonprofit unde membrii pot economisi n siguran

Istoric

CAR Olt stă la dispoziţia membrilor încă din anul 1949, numărând azi peste 7700 de membri şi peste 35.000.000 lei active, având sediul principal în mun.Sf.Gheorghe şi sucursale în oraşele Covasna, BaraOlt şi Odorheiu Secuiesc, deservind membri cu 20 salariaţi.

CAR Olt s-a înfiinţat în anul 1949 de către angajaţii SC Textila Oltul SA (denumirea actuală) din Sf.Gheorghe.

Până în anul 1997 CAR Olt a folosit serviciile tradiţionale, care însemna acordarea de împrumuturi la o rată a dobânzii sub nivelul pieţei, nivelul împrumutului fiind condiţionat de existenţa fondului social: împrumut de trei ori fondul social. Pentru CAR anii ’90 au însemnat o perioadă de declin, inflaţia mare şi dobânzile cu mult sub nivelul ratei inflaţiei determinând devalorizarea fondurilor sociale ale membrilor, decapitalizarea instituţiei şi implicit la scăderea numărului de membri.

Ca urmare, în anul 1997 Consiliul director al CAR Olt decide modernizarea şi diversificarea serviciilor şi aplicarea unor dobânzi la nivelul pieţei, transformând astfel activitatea tradiţională în servicii de calitate, competitive şi eficiente. Noul sistem de creditare urmăreşte, în primul rând, capacitatea de plată a împrumutatului şi caracterul acestuia. Dobânda acordată la fondurile sociale este mai mare decât rata inflaţiei, păstrându-le valoarea reală.

Începând cu anul 1998 cu finanţare din partea guvernului american (USAID – US Agency for International Development), WOCCU a derulat în România al doilea proiect, în valoare de 2 milioane de dolari, denumit “Consolidarea capacităţii CAR de sprijinire a IMM în România prin acordarea de împrumuturi". În cadrul proiectului erau cuprinse 26 CAR-uri din ţară. CAR Olt a intrat în acest proiect în anul 1999 pentru un termen de 4 ani.

În cadrul acestui proiect WOCCU nu acorda fonduri caselor, ci le oferea consultanţă, instruire, schimburi de experienţă cu unităţi de credit din SUA, Guatemala sau alte ţări, modalităţi pentru îmbunătăţirea imaginii CAR şi accesul la multe instrumente de analiză financiară.

Până în anul 2000 CAR Olt a funcţionat în incinta SC Textila Oltul SA. În anul 2000 a achiziţionat primul sediu propriu localizat în apropierea centrului oraşului, lângă piaţa central, într-o zonă cu trafic intens. Amplasamentul sediului permite atragerea în organizaţie şi a altor membri, care nu sunt angajaţi la SC Textila Oltul SA. Eterogenitatea locurilor de muncă ale membrilor CAR dă mai mare stabilitate operaţiunilor casei, acesta nemaidepinzând doar de activitatea economică a unei singure întreprinderi.

Modernizarea serviciilor şi deschiderea CAR înspre comunitate au condus la creşterea spectaculoasă a numărului membrilor şi a activelor CAR Olt. La începutul anului 2000 numărul membrilor era de 1160, care în doi ani s-a triplat. În aceşti doi ani între anul 2000 şi 2002 activele totale au crescut de 10 ori, de la 154 mii RON la peste 1,5 milioane RON.

Numărul membrilor şi activele CAR Olt au păstrat tendinţa de creştere şi în ultimii ani, deşi mai moderată, dar constantă, astfel numărul membrilor în anul 2015 a ajuns la 7734, iar activele CAR Olt la 35.913.918 RON.

Sediul principal al CAR Olt
Municipiul Sfantu Gheorghe, Strada Nicolae Iorga bl.10 sc.D cod postal 520089, Judetul Covasna
Telefon/Fax: 0267 318 928 | e-mail: oltcar@yahoo.com
Sucursala Covasna
Orasul Covasna, Strada Unirii nr.15 bl.9 cod poştal 525200, Judetul Covasna Telefon/Fax: 0267 341 225 | e-mail: oltcarcov.2007@yahoo.ro
Sucursala Baraolt
Orasul Baraolt, Calea trandafirilor nr.9 bl.1 cod poştal 525100, Judetul Covasna
Telefon/Fax: 0267 377 863 | e-mail: oltcarbar@yahoo.com
Sucursala Odorheiu Secuiesc
Orasul Odorheiu Secuiesc, Strada Kossuth Lajos nr.4 cod poştal 535600, Judetul Harghita
Telefon/Fax: 0366 566 877 | e-mail: oltcarodorhei@yahoo.ro